Sindromul dureros poate fi generat de:

• exces de nociceptie, numită „durerea adevarată”, întalnită în traumatologie și reumatologie;
• dezaferentarea, durerea neurogenă, produsă prin leziuni persistente și disfunctii ale sistemului nervos periferic (polinevrite, herpes zoster);

După locul leziunii dureroase, se disting:

• durerea somatică (superficială și profundă)
• durerea viscerală
• durere centrală (leziuni medulare sau cerebrale), psihică, mixtă

După zona de apariție:

• durere primară sau principală
• durere secundară, care poate fi iradiată (proiectată în lungul unui nerv), referită (durere viscerală referită pe zona somatică) sau puncte trigger.
• dureri primare cu extindere în jurul focarului (hiperalgie perifocală).
• durerea secundară poate deveni dominantă în evoluție, necesitând tratament asociat durerii primare.

Se poate vorbi de 4 modalităţi de producere a durerii:

• durerea produsă de factori externi;
• durerea produsă de factori interni;
• durerea asociată cu leziuni ale sistemului nervos, în special sistemul aferent – mecanismul de modulare fiind nefuncțional; este durerea din leziunile nervoase periferice sau centrale, dificil de interpretat și explicat („durerea încurcată”), cum sunt durerea postherpetică, cauzalgia, „durerea fantomă”, polinevritele, sindromul talamic etc.

Durerea articulară poate fi expresia unei leziuni organice sau a unei tulburări funcționale. Durerea periarticulară este durerea din vecinatatea articulației, în special la nivelul tendoanelor, care se inseră pe suprafețele osoase paraarticulare. Durerea musculară este determinată de iritația receptorilor aponevrozelor tendoanelor și mușchilor prin procese inflamatorii sau neinflamatorii, rezultând contractura musculară dureroasă.

Durerea osoasă apare în diverse situații patologice: fracturi din cauza unei fragilități osoase, osteoporoză, metastaze osoase, leucemie cu hiperplazie medulară în epifizele unor oase lungi, prin solicitări la nivelul membrelor inferioare la pacienți cu osteodistrofie renală sau osteomalacie, boala Paget, în alimentația totală parenterală prelungită.